Bazna este atestată documentar pentru prima dată în anul 1302. Mai întâi, coloniștii germani s-au stabilit mai spre vest, dincolo de dealuri, pe Valea Rorii, spre Boian, iar ulterior, descoperind frumusețea văii Baznei, și-au mutat aici vechea vatră și au construit o impunatoare biserică fortificată.
Descoperirea gazelor naturale cât și a izvoarelor cu apă sarată și iodurată a atras în sec. al XVIII-lea atenția oamenilor de stiință din Transilvania asupra acestei așezări. Dupa 1752 izvoarele cu apă sărată au fost studiate, mai întâi de către farmacistul sibian Georg Bette, iar mai apoi și de către alții. Preotul Andreas Caspari a lansat un manuscris cu observațiile sale din anii 1762-1779. El descrie mai multe izvoare tămăduitoare, pe care le numețte „Baia bisericii”, „Baia cerșetorilor” sau „Fântâna acră”.
În anul 1808, Guvernul de la Viena a trimis la Bazna o comisie de medici și chimiști pentru a studia efectele curative ale sării și ale climei. În 1843, patru medieșeni au pus bazele unei societăți care avea ca scop construirea unei stațiuni la Bazna. Doi ani mai târziu, în stațiune au fost tratați 637 de bolnavi. În 1905, comunitatea evanghelică din Bazna a preluat stațiunea și a transformat-o într-o „perlă a băilor transilvănene”. În același an, staâiunea avea o farmacie, un medic terapeut și a început producerea renumitei „sări de Bazna”.